A.1 Managementul proiectului
Managementul proiectului reprezintă o activitate transversală, derulată pe toată perioada de implementare a proiectului în vederea atingerii obiectivului general, a obiectivelor specifice și a indicatorilor prestabiliți în Ghidul Solicitantului – Condiții Specifice. Procesul de management de proiect va consta în planificarea, organizarea, monitorizarea, evaluarea, raportarea rezultatelor, gestionarea corectă și transparentă a resurselor materiale, financiare, umane, informaționale și de timp.
A.2 Recrutare, mobilizare și menținere grup țintă
Activitatea de recrutare a grupului țintă pentru activitățile desfășurate în cadrul proiectului se va realiza la nivel național în randul organizațiilor membre ale celor două entități care fac parte din formula de parteneriat. Grupul țintă va fi format din minim:
• 28 organizații sindicale definite în conformitate cu prevederile Legii 367/2022 privind dialogul social (din care 2 entități implicate în formula de parteneriat a proiectului);
• 510 membri/specialiști ai partenerilor sociali (definiți în conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului, Condiții specifice).
Raportat la cele două entități implicate în formula de parteneriat, grupul țintă va fi divizat astfel:
* minim 400 de persoane recrutate și gestionate de Liderul de Parteneriat;
* minim 110 de persoane recrutate și gestionate de Membrul 1.
A.3 Acțiuni pentru îmbunătățirea capacității operaționale a partenerilor sociali
Partenerii sociali nu exprimă doar interesele conducerii sau ale salariaților, ci pot, în timpul negocierilor, să se angajeze în numele acestora. Partenerii sociali sunt astfel baza conceptului de dialog social care reprezintă un proces vast de negociere și de consultare colectivă, fie că este bipartit între partenerii sociali independenți sau tripartit cu autoritățile publice. Proiectul prevede dezvoltarea departamentului de comunicare și relații publice, obiectivul general al departamenteului fiind acela de promovare a importanței dialogului social sectorial, a negocierilor colective și a serviciilor pieței muncii la nivel sectorial cu țintă bivalentă.
A.4 Acțiuni de cercetare
În ceea ce privește tematicile abordate în cadrul studiilor/analizelor elaborate în cadrul acestei activități, au directă legătură cu provocări relevante la nivelul pieței muncii presupune realizarea unor studii/analize relevante pentru întărirea dialogului social la nivel național. Activitatea presupune realizarea unor studii/analize relevante pentru întărirea dialogului social la nivel național. În cadrul activității vor fi elaborate materiale cu următoarele titluri:
- Evaluarea gradului de acoperire cu CCM-uri a angajaților din sectorul public de sănătate;
- Evaluarea nivelului de respectare a drepturilor angajaților din sănătate;
- Evoluția litigiilor în muncă;
- Monitorizarea dialogului social – impact, eficacitate și bune practici;
- Un nou contract social – pentru un viitor sustenabil pentru toți;
- Identificarea unor soluții relevante pentru întărirea dialogului social;
- Identificare nevoii de formare a angajaților în domeniul relațiilor de muncă;
- Evaluarea anuală a nivelului de aplicare a prevederilor contractului colectiv de muncă.
A.5 Pachet de servicii dedicat membrilor
A.5.1 Digitalizarea partenerilor sociali: activitatea vizează dezvoltarea, dar și achiziționarea unor instrumente digitale care să vizeze, în principiu:
• comunicarea și interactivitatea între membri;
• gestionarea organizației pe mai multe paliere;
• păstrarea unei evidențe clare a membrilor organizației;
• acces la rapoarte cu privire la dinamica membrilor cotizanți, cu scopul de a îmbunătăți gradul de menținere a membrilor în organizație;
• acces facil tuturor membrilor la o bibliotecă virtuală în care aceștia să poată identifica deciziile luate la nivel de organizație, proiectele legislative, studii, analize și cercetări;
• sesizări în cazul încălcării unor drepturi sau cereri de asistență ori de sprijin în legătură cu probleme ce pot fi rezolvate de sindicat.
A.5.2 Organizare acțiuni de creștere a nivelului de conștientizare: activitatea presupune organizarea unei serii de evenimente/acțiuni de ridicare a nivelului de conștientizare în ceea ce privește conceptul de dialog social, evenimente care vor fi organizate în sistem “on site”/la fața locului.
A.5.3 Organizare campanii online: Campaniile de conștientizare au ca scop principal creșterea gradului de conștientizare a grupului țintă privind rolul sindicatelor, contribuind totodată la sporirea apartenenței sindicale prin creșterea numărului de membri de sindicat ai organizațiilor din grupul țintă.
A.5.4 Servicii de consultanță și asistență: gestiunea organizațiilor sindicale este o activitate complexă, motiv pentru care este nevoie de intervenții specifice care să vizeze conectarea, organizarea și unirea lucrătorilor sindicali, atragerea și păstrarea continuă a membrilor, precum și managementul eficient al organizațiilor.
A.6 Creșterea calității reprezentării prin ciclu integrat de formare/instruire
A.6.2 Programe de formare organizate in baza unei metodologii proprii: se vor organiza și desfășura 6 cursuri de formare, participanții fiind evaluați și certificați;
A.6.3 Conferințe relevante pentru îmbunătățirea dialogului social: partenerul va organiza o serie de 8 conferințe cu tematici relevante pentru dialogul social din sectorul de negociere colectiva sănătate;
A.6.4 Instrumente suplimentare de instruire: Partenerul va organiza o serie de 6 workshop-uri cu cate 30 de participanți per eveniment, care vor urmări tematici relevante cu preponderenta in sectorul de negociere colectiva sănătate
A.6.5 Realizare materiale de îndrumare (ghiduri si manuale): Vor fi elaborate și tipărite în 150 exemplare fiecare un ghid și un manual pe teme relevante.