Anunț selecție grup țintă cursuri

Anunț selecție grup țintă cursuri

 

Federația „Solidaritatea Sanitară” din România (FSSR) anunță lansarea selecției grupului țintă din cadrul proiectului “+CAP – Capacitarea CNS Cartel ALFA pentru îmbunătățirea si modernizarea dialogului social la toate nivelurile”, cod SMIS 311262 pentru două module de formare:

  • Organizarea acțiunilor de protest specifice sistemului sanitar și Participarea reprezentanților sindicatelor la conducerea unităților, 60 participanți, care fac parte din următoarele categorii de persoane[1]: A. Membrii unui sindicat afiliat la Federația „Solidaritatea Sanitară”; B. Persoanele din structura de conducere a unui sindicat afiliat la Federația „Solidaritatea Sanitară” (grup țintă prioritar); C. Persoanele care au calitatea de angajați/angajate a unei organizații sindicale (membru al unei structuri de conducere sau de execuție), respectând criteriul acoperirii geografice cât mai largi și acoperirea unui număr cât mai mare din sindicatele federației, pentru a obține cel mai mare nivel posibil al raportului cost-beneficiu.

Persoanele selectate vor participa în cadrul proiectului la sesiuni de formare în format fizic, cu următoarele specificații:

  • Cursul Participarea reprezentanților sindicatelor la conducerea unităților: își propune să formeze specialiștii de care are nevoie sindicatul din care fac parte în reprezentarea în bune condiții, la un nivel calitativ cât mai ridicat, a membrilor de sindicat.
  • Cursul Organizarea acțiunilor de protest specifice sistemului sanitar: va fi centrat pe creșterea capacității sindicatelor de a organiza formele de protest (altele decât greva) menite să determine angajatorul să respecte drepturile membrilor de sindicat.

Locația de desfășurare a cursurilor: Hotel Dacia Sud, Mamaia .

Perioada de desfășurare a cursurilor: 17-23.06.2024.

Selecția persoanelor care vor participa la activitățile proiectului se va realiza în perioada 22 mai – 16 iunie 2024.

Pentru orice alte informații sau corespondență cu membrii echipei de implementare a proiectului, vă rugăm să utilizați adresa de email: secretariat@solidaritatea-sanitara.ro.

[1] Fiecare participant trebuie să aparțină la cel puțin una dintre categorii și să poată face dovada în acest sens.